[ ..... ] Am
fost înghesuiţi în vagoane de vite câte 100-150 de persoane într-un vagon.
Pe mine m-au urcat într-un vagon în care erau 137 de persoane.
În vagonul în care am nimerit, la fel ca şi în
multe alte vagoane, pe jos se afla un strat de bălegar de grajd peste care
era presărat praf de var nestins.
Văzând că micile obloane ale vagonului erau
deschise spre interior, un lucrător al gării, costumat în
uniformă specifică, cu un chipiu roşu, şi-a procurat o
scară şi leaţuri şi a închis aceste mici ferestre pe
dinafară, reducând în acest fel posibilitatea de a mai intra aer în vagon.
Trenul pornise. Bălegarul şi varul nestins
au început să degaje multă căldură. Toţi cei
închişi în vagon am început să ne scoatem îmbrăcămintea de
pe noi, unii după un timp rămânând chiar goi. Atunci ne-am dat seama
că ceva tragic se va întâmpla cu noi. Trenul îşi continua drumul
făcând numeroase manevre şi opriri pe linii secundare. Eram în
plină vară, căldura în vagon devenise de nesuportat.
Fără aer şi apă, după prima jumătate de oră
am avut şi prima victimă, situaţia devenind infernală.
De sete, mulţi au început să-şi bea
propria urină, unii au înnebunit aruncându-se în neştire peste
alţii, căutând de la un capăt la altul al vagonului în disperare
şi delir un strop de apă sau o gură de aer. Nu-ţi mai
dădeai seama cine era cadavru sau cine mai era în viaţă.
La orele 14, după
9 ore de chin, care mi s-au părut o veşnicie, trenul s-a oprit în
gara Podu Iloaiei. Uşile vagoanelor ..... s-au deschis. Din vagonul meu am coborât doar 8 supravieţuitori, restul de 129 au trecut în
nefiinţă sufocaţi şi deshidrataţi.