DEZBATERI PARLAMENTARE

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2008

45. Alocuţiuni consacrate comemorării Holocaustului. (sesiune solemnă.)

Domnul Bogdan Olteanu:

................................................

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Stimaţi colegi,

Vă propun să ne oprim aici cu dezbaterile, urmând să reluăm la ora 15,00.

Vă reamintesc că pe lângă proiectele de respingeri pe care le avem pe ordinea de zi, avem şi raportul Comisiei de anchetă asupra activităţii Curţii de Conturi, pe care va trebui să-l finalizăm astăzi, urmând a fi supus votului final mâine.

În continuare, rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală.

La ora 12 fix vom începe sesiunea solemnă.

- după pauză -

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi loc în bănci, pentru a putea începe şedinţa.

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală.

Ne pregătim să începem. Vă atrag atenţia că este vorba de o sesiune solemnă. De aceea vom începe cu intonarea Imnului de Stat al României.

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă Sesiunea solemnă a Camerei Deputaţilor consacrată comemorării Holocaustului.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor,

În deschiderea acestei Sesiuni solemne, are cuvântul domnul Aurel Vainer, deputat, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Aurel Vainer:

Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi deputate şi deputaţi,

Vă mărturisesc că sunt cuprins de o specială emoţie în această zi. De altfel, orice urcare la tribuna Parlamentului ne dă o stare emoţională puternică. Este normal. Suntem la o înaltă tribună a unui for extrem de important în sistemul democraţiei româneşti şi nu ne putem afla doar în vorbă.

Aşadar, o să vă rog să mă scuzaţi dacă vor apare unele accente în care emoţia mă va domina.

Aş face o remarcă, dar colegială, absolut colegială.

Există un vechi dicton latin: "non multa sed multum". De aceea, vă mulţumesc tuturor celor prezenţi şi cred că cei care nu sunt de faţă, nu se vor simţi chiar atât de bine în viitor. În fond, este o şedinţă solemnă, pentru a marca, a vorbi despre un fenomen grav, o tragedie a poporului evreu din Europa, a evreilor din România, dar şi a romilor şi, de fapt, a tuturor popoarelor care cred în puterea şi valoarea fiinţei umane.

Aşadar, nu putem să nu începem să spunem că din anul 2004 a devenit o tradiţie ca în România să comemorăm holocaustul care a avut loc în anii prigoanei fascisto-legionare, în anii dictaturii antonesciene, în anii celui de al doilea război mondial.

Holocaustul este o pagină a istoriei poporului român care nu poate fi omisă. Ea trebuie să fie prezentă, aşa cum în viaţa reală holocaustul a fost prezent. Ne doare, ne doare pe noi care am pierdut sute de mii de suflete, de confraţi, dar cred că ne doare pe noi, ca români, în ansamblu.

Nu putem admira fapte de crimă, fapte de violenţă, de degradare umană la care au fost supuşi evreii într-o anumită parte a istoriei, într-o anumită parte a perioadei de referinţă şi romii din ţara noastră.

Nu intru în detalii. Cifrele sunt variabile. Sunt însă semnificative, oricum am dori să luăm. Şi există o veche vorbă care spune: dacă ai omorât măcar o fiinţă românească, eşti vinovat. Ca atare, punem un număr mai mare sau mai mic, nu vom stabili cu exactitate istoria aşa cum a avut loc. În mod cert, multe, multe victime pe teritoriul României, multe, multe victime pe teritoriul Basarabiei şi al unei părţi din Ucraina ocupată într-o vreme de trupele române.

A fost greu, grav. Mie îmi vine foarte greu să vorbesc, pentru că aparţin poporului român, deopotrivă ca şi poporului evreu. Şi apropo de acest lucru, noi vom dezbate, probabil, o lege privind obligaţia din partea minorităţilor naţionale de a semna un fel de angajament de loialitate.

Stimaţi colegi,

Nu este nevoie de acest lucru. Vă rog să mă credeţi că eu şi evreii din România avem această fidelitate foarte puternică faţă de Statul român în care ne-am născut, am crescut, ne-am dezvoltat, am trăit cu bune şi cu rele. E drept, avem şi o fidelitate faţă de patria noastră ancestrală, Statul Israel. Nu ne împiedică, însă, să ne arătăm buni români în toate situaţiile.

În altă ordine de idei, aş dori să spun că Parlamentul României - şi cred că aici este rolul meu de parlamentar şi de reprezentant al populaţiei evreieşti - şi-a făcut datoria faţă de supravieţuitorii holocaustului, faţă de memoria holocaustului din România. În mod clar şi cert, noi, cei din Parlamentul României, am votat legi care consemnează cu putere că nu este permis în România de astăzi să dovedeşti manifestări antisemite, xenofobe, rasiste, să promovezi persoane care au adus prejudicii grave umanităţii.

Iată că această Ordonanţă nr.31, iniţiată în 2002, a devenit lege în anii actualei legislaturi. De asemenea, alte măsuri reparatorii - dacă pot spune aşa - de acordare a unor indemnizaţii pentru cei care au suferit după prigoana etnică, şi nu numai, s-au acordat şi au devenit legi în cadrul activităţii Parlamentului nostru. Au existat şi altele - şi aş aminti Legea libertăţii religioase şi a cultelor -, în care se iau în considerare, în mod special, şi drepturile populaţiei evreieşti, cu specificul ei de cult mozaic.

Nu ştiu dacă în legislatura în care cel puţin am fost eu şi nu cred că s-a întâmplat acest lucru, să fi votat vreo lege Camera Deputaţilor, în ansamblu, care să dea, să zicem aşa, cale liberă negaţionismului, cale liberă manifestărilor antisemite, cale liberă mişcării legionare fasciste.

Iată că adevărul ne arată că am fost conştiincioşi şi conştienţi, mai bine zis, de răspunderea care ne revine şi mulţumesc tuturor colegilor din Parlamentul României pentru atitudinile lor pozitive, nete şi ferme, după cum era cazul, în adoptarea unor astfel de legi.

Am speranţa că şi în viitor, Parlamentul va dovedi multă atenţie şi ascultare la cererile întemeiate ale supravieţuitorilor Holocaustului.

În altă ordine de idei, totuşi, deşi nu este Parlamentul în cauză, este vorba de statul român, nu putem trece cu vederea faptul că, deşi avem o lege care interzice şi sancţionează acţiuni de genul la care m-am referit înainte, în numeroase librării există multe cărţi cu iz antisemit, xenofob şi, în general, care nu promovează înţelegerea între oameni, ci, dimpotrivă, dezbină cetăţenii acestei ţări.

Autorităţile, îndrituite de lege să se autosesizeze, nu se autosesizează, iar atunci când sesizările noastre sau ale altora sunt prezentate, există o lentoare foarte pronunţată în a lua atitudine.

Aşadar, stimaţi colegi, poate că este bine să dăm acest semnal: votăm legi care trebuie aplicate tale vale în România. Nu se poate, noi le votăm şi alţii se fac că nu există. N-aş spune mai mult. În "Tricolorul" de ieri, a apărut un articol al unui personaj negaţionist prin excelenţă, care contestă nevoia unui memorial al Holocaustului în Bucureşti.

Spune autorul, crede de cuviinţă ca un astfel de memorial să se facă la Tel Aviv, dar nu la Bucureşti. Nu vreau să comentez mai mult, dar este o manifestare net negaţionistă, contrară legii. Şi se adresează acest domn înaltelor personalităţi ale statului român: preşedintelui României, preşedintelui Senatului, Camerei Deputaţilor şi, bineînţeles, primului-ministru.

Să vedem reacţiile la acest mesaj antiistorie, antirealitate, neadevărat. Nu se poate să conteşti în halul în care îl face acest domn în "Tricolorul".

Nu vreau să merg mai departe şi vă rog să mă scuzaţi dacă am întins coarda puţin. Ceea ce vreau să vă spun, noi suntem foarte conştienţi de drepturile şi libertăţile depline de care ne bucurăm în România de astăzi şi de mâine, în mod cert, ca membri ai Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, facem foarte mult pentru deschidere către ceilalţi. La Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România am adoptat strategia porţilor şi ferestrelor larg deschise. Invităm, cu toată sinceritatea, pe români şi neromâni, evrei şi neevrei să vină să ne cunoască la noi acasă. Suntem oameni normali, oameni care am supravieţuit Holocaustului, alţii care s-au născut în anii de după '89, şi nu avem niciun motiv să spunem că suntem paria societăţii.

Nu vrem să facem prozeliţi, nu ne interesează acest lucru, dar acţionăm în spirit ecumenic şi cu toate celelalte religii din ţară.

M-aş opri aici, cu rugămintea de a sesiza esenţialul vorbelor mele şi nu unele tonalităţi sau unele emoţii care au apărut pe parcurs.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie. (Apluaze.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Liviu Beriş, preşedinte al Asociaţiei Evreilor din România, Victime ale Holocaustului.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Liviu Beriş (preşedinte, Asociaţia Evreilor din România, Victime ale Holocaustului):

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Onorate doamne deputate şi stimaţi domni deputaţi,

Onorată asistenţă,

Aşa cum vi s-a spus, reprezint Asociaţia Evreilor din România, Victime ale Holocaustului.

Vorbind despre Holocaust, vorbim, de fapt, despre o tragedie uriaşă, alcătuită din milioane de tragedii. Unele din acestea au zdrobit trupurile, altele au mutilat suflete. Complexitatea aspectelor exterminării evreilor din România este deosebită.

Holocaustul din România a început din ordin guvernamental şi s-a terminat înainte de a se fi terminat războiul, încă la 13 octombrie 1942, practic, tot din ordinul generalului Antonescu. Aceasta a dovedit, în fapt, că, practic, exterminarea a fost ordonată în mod suveran şi la voinţa conducătorului statului român din acea vreme şi nu sub presiune germană. Şi chiar atunci când s-a exercitat presiune germană, datorită cursului pe care l-a luat războiul, acest conducător a fost în măsură să ordone stoparea Holocaustului.

Aceasta arată, de fapt, situaţia cu totul complexă a României în cel de-al doilea război mondial, când era, de fapt, o ţară suverană, aliată cu Germania nazistă şi, în aceste condiţii, mareşalul Antonescu, în acea vreme, şi-a exercitat puterea dictatorială pe care a avut-o.

Nicio generaţie nu-şi alege problemele pe care le moşteneşte, dar poate alege modul cum răspunde la aceste probleme, modul cum le rezolvă. Şi, aşa cum ştiţi, în continuare, omul poate să determine, într-un anumit fel, cum să fie, dar nu poate, sub nicio formă, să determine cine să fie. Cred că niciunul din dumneavoastră nu şi-a putut alege părinţii din care să se nască. Nici eu n-am putut alege. Şi, la vârsta de 13 ani, am fost condamnat la moarte nu pentru ce am făcut, nu pentru ce am spus, ci doar pentru că m-am născut; m-am născut din părinţi evrei - crimă fără de iertare.

M-am născut într-un orăşel pe nume Herţa. Acolo, să ştiţi că atunci, în 5 iulie, când au intrat trupele române, n-a existat picior de neamţ. Au urmat execuţii fără niciun fel de criteriu. Am fost închişi în sinagogi şi câteva zile am fost ţinuţi, după care au fost extraşi oameni iarăşi fără niciun fel de criteriu şi duşi la o gârlă şi executaţi. Există şi acum acea groapă comună. Am fost eliberaţi din sinagogi şi am găsit casele jefuite.

Dar, ceea ce ne-a durut cel mai mult, a fost schimbarea de optică a vecinilor noştri. "Bună ziua!" nu mai era "bună ziua!". Şi, ceea ce mă urmăreşte şi acum, este faptul văzut de mine, cum tatăl meu s-a dus şi i s-a adresat unui prieten "Nicolae!" (nu-i spun celălalt nume) şi acesta i-a întors spatele. Nu vă puteţi da seama cât de mult m-a durut pe mine şi mă doare şi acum să văd cât de mult se poate schimba omul.

Au mai trecut câteva săptămâni şi am fost deportaţi. Deportaţi pe jos, cu ceea ce am putut lua pe noi. Şi vă pot mărturisi un lucru: numai în câteva zile (nimeni nu îţi dădea de mâncare, apa era o problemă), un om se poate transforma într-un animal murdar. Aceştia am fost noi, însoţiţi de oameni care şi-au pierdut, la fel, omenia; însoţiţi de jandarmi care ne loveau şi aveau comportament de fiare.

Dar, iarăşi, cel mai mult m-a durut faptul că nimeni din copiii cu care mă jucat n-a venit să ne conducă. Indiferenţa aceasta pe mine mă urmăreşte şi acum, la vârsta de 80 de ani.

Da, domnii mei, câteva zile au fost suficiente pentru a ne transforma din oameni în animale murdare.

Am parcurs, în câteva zile, drumul invers pe care l-am parcurs şi pe care evoluţia a trebuit să-l parcurgă în milioane de ani pentru a ajunge oameni.

Este adevărat, în Transnistria, să ştiţi că nu au fost camere de gazare, dar s-a murit acolo de foame, de frig, prin spânzurătoare, de boli, de mizerie, de tifos exantematic, de glonţ şi de răutatea oamenilor.

Şi pentru ca să ştiţi exact despre ce a fost vorba, voi face să grăiască, dintr-un document, prefectul fostului judeţ Golta, de fapt Pervomaisk din Transnistra, prefectul locotenent colonel Isopescu, care raportează: "Către guvernământul Transnistriei, Tiraspol, 1941, noiembrie, 13, Golta.

Am onoarea a raporta:

La luarea în primire a judeţului, am aflat mai multe colonii jidoveşti din cei adunaţi prin târgurile de aici, iar marea majoritate din cei trimişi, de peste Nistru. (adică noi)

În comuna Grodovea Se adunaseră vreo 15 mii, iar la Crivoi Ozero şi Bogdanovca câte circa 1.500. În cei din Grozdovea a dat tifosul şi au murit vreo 8 mii cu toţi cei morţi de foame.

Tot la Bogdanovca au fost trimişi şi cei de la Crivoi Ozero, unde au fost cazaţi în grajdurile de porci ale sovhozului.

Până însă să sosească transportul de jidani de la Grozdovca, au trimişi din direcţia Odesei vreo 9 mii jidani, aşa că astăzi, din ce a fost acolo şi din ce-a mai venit, sunt 11 mii jidani plasaţi în grajdurile sovhozului, unde încăpeau 7 mii porci.

Trec peste alte chestiuni.

Majoritatea sunt tuberculoşi, suferă de dizenterie şi tifos.

Pentru a nu contamina regiunea, vă rugăm insistent a da ordine urgente ca să nu se mai trimită jidani în această regiune. Pe cei existenţi nădăjduiesc să-i pot trece în curând peste Bug, aşa că, în curând, vor avea aerul complet curat.

Rog însă ca să nu se mai infesteze prin noi convoiuri de jidani.

Semnează: prefect lt. col. Isopescu."

Precum vedeţi, în acea perioadă acţiona cu putere învinovăţirea colectivă, vinovăţia colectivă.

Mă uit la chipurile celor prezenţi în sală şi, aşa cum puteţi constata şi dumneavoastră, niciunul nu se aseamănă cu altul şi, dacă luaţi miliardele de oameni de pe toată planeta Pământ, cu toate caracteristicile fiinţei umane, niciunul nu se aseamănă cu altul. Variabilitatea este ceva caracteristic tuturor speciilor şi speciilor umane. Şi prin variabilitate apar şi diferenţe; diferenţele care, de fapt, trebuie valorificate sub forma complementarităţii dintre diferenţe. Aceasta este problema deosebit de importantă atât pentru societatea în întregul ei, cât şi pentru indivizii din cadrul unei societăţi.

Şi, dacă am vorbit de aceasta, înseamnă că şi caracteristicile şi diferenţele dintre populaţii trebuie valorificate în acelaşi fel. Pericolul generalizărilor, pericolul etichetelor, pericolul de a vorbi cu eticheta de pe fruntea omului şi nu cu omul ca individ, acesta este adevăratul pericol pe care-l prezintă crearea stereotipurilor, toate acestea transmise de prejudecăţi, transmise din generaţie în generaţie.

Aş vrea doar să vă arăt că au existat şi oameni, oameni - oameni în acea perioadă. O dovadă în plus a variabilităţii oamenilor!

Şi mă voi referi la fostul primar al Cernăuţilor, doctorul Traian Popovici, care a fost şi recunoscut ca "Drept între popoare" pentru salvarea a mii şi mii de evrei din Cernăuţi.

Şi iată ce scrie el în Spovedanie:

"În ce mă priveşte, dacă m-am învrednicit de această tărie de a nu ceda curentului, de a mă împotrivi lui, de a fi stăpân pe voinţa mea, de a înfrunta pe cei mari, de a fi cu adevărat om, nu este meritul meu, este meritul tuturor generaţiilor de popi din care mă trag şi care m-au învăţat ce este iubirea de oameni.

Este meritul tuturor profesorilor din Suceava, care m-au crescut în lumina frumoaselor virtuţi ale clasicismului şi mi-au plămădit sufletul la căldura umanităţii, care, neobosită, cizelează pe om şi-l diferenţiază de brută."

Onorat auditoriu,

Aş dori să închei printr-un avertisment. Un avertisment lansat de un poet evreu polonez, care a supravieţuit lagărelor naziste şi a murit în închisorile comuniste.

Şi iată ce spune el: "Nu vă temeţi de duşmanii voştri,/Nu pot decât să vă ucidă./Nu vă temeţi de prietenii voştri,/Nu pot decât să vă trădeze./Temeţi-vă numai de cei indiferenţi,/Care permit ucigaşilor şi trădătorilor/Să umble în pace pe acest pământ."

Şi închei şi eu cu acest mesaj: Nu fiţi indiferenţi!

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze prelungite.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Păun, preşedinte al Partidei Romilor Pro-Europa.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Nicolae Păun:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimat auditoriu,

Memorăm astăzi, 7 octombrie, în cadrul acestei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor, un moment istoric şi, în acelaşi timp, tragic pentru victimele Holocaustului din România.

Deportările în lagărele regimului hitlerist au făcut, sigur că da, peste 200 de mii de victime, probabil aşa cum menţiona domnul deputat Aurel Vainer, or fi ceva mai multe, cifra nu contează, dar este important de subliniat faptul că aproximativ 10% din această cifră a reprezentat victime cetăţeni de etnie romă, deci aşa cum este cunoscut la data respectivă, ţigani.

Holocaustul a produs traume incomensurabile supravieţuitorilor şi familiilor acestora, ca de altfel şi generaţiilor următoare, dacă vreţi, până în zilele noastre.

În mod vizibil, reprezentanţii comunităţilor evreieşti şi comunităţilor de romi, de-a lungul timpului, au fost solidare cu victimele Holocaustului, aceştia din urmă făcând eforturi considerabil vizibile pentru ca, pe viitor, asemenea atrocităţi să nu se mai petreacă, să nu mai existe.

În acest context, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimat auditoriu, vă mărturisesc că am un gust amar când mă gândesc că a fost nevoie de intervenţia domnului preşedinte Traian Băsescu pentru ca minoritatea romă să fie recunoscută ca victimă a Holocaustului, deşi este cunoscut faptul că istoria evidenţiază, în mai multe rânduri şi foarte clar, că cetăţeni fără nicio vină au fost victime ale Holocaustului şi, în special, romi.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum ne este cunoscut faptul, România este membră a Uniunii Europene, însă, din păcate, în mod vizibil, xenofobia, rasismul şi discriminarea (vrem, nu vrem, rădăcini ale Holocaustului) sunt prezente şi în zilele noastre. În opinia mea, aceşti factori negativi, repet, în opinia mea, ar fi trebuit eliminaţi de mult. De ce spun de mult? Că, pentru viitor, Uniunea Europeană are nevoie de un climat de linişte şi de pace socială, asigurând cetăţenilor săi oportunităţi şi şanse egale.

Din păcate, doamnelor şi domnilor deputaţi, evenimentele care au avut loc în ultimii 18 ani în România, şi aici fac referire clară la comunităţile din Hădăreni, Bolentin Vale, Bolentin Deal, Târgu- Mureş sau altele, ne-au dovedit că, deşi a trecut o perioadă îndelungată de la al 2-lea război mondial, foarte multe nu am învăţat în materie de combatere a rasismului şi a intoleranţei. ne-au dovedit că, din păcate, nu ştim să prevenim asemenea evenimente şi că suntem, deocamdată, la stadiu declarativ.

Acum, sincer să fiu, nici cu statele membre ale Uniunii Europene nu mi-e ruşine, pentru că nici acolo lucrurile nu stau altcumva, evenimentele din ultimii ani ne-au dovedit acest lucru. Şi mai accentuat, subliniind cu liniuţă, domnul Franco Frattini, ministrul de externe al Italiei, vedea, de curând, prin amprentarea romilor o soluţie pentru rezolvarea situaţiei romilor din Italia şi nu numai din Italia, uitând domnia sa, domnul Franco Frattini, ca a fost comisar european pentru libertate, justiţie şi siguranţă. ne mai lasă memoria câteodată, din păcate.

Eu, dându-vă aceste două exemple, în plan european şi în plan naţional, concluzionez că romii din România şi din Europa au fost şi sunt încă victime ale extremismului, ale extremismului de dreapta, ale, dacă vreţi, rasismului şi xenofobiei atât în România, cât şi în Europa.

În situaţia prezentă, mă întreb retoric, doamnelor şi domnilor deputaţi: Ce oare a adus nou democraţia pentru romii din Europa de Est şi, în special, din România? Ce a adus nou ca politică privind combaterea rasismului şi a discriminării aderarea României la structurile europene? Sau care va fi viitorul acestei minorităţi în actuala configuraţie politică a Europei?

Din păcate, răspunsul la aceste întrebări retorice nu l-au putut da nici măcar înalţii oficiali europeni, prezenţi la summit-ul organizat de curând la Bruxelles de către Comisia Europeană, mai exact pe data de 16 septembrie, şi care a vizat, în opinia organizatorilor, un summit al îmbunătăţirii situaţiei romilor în structurile Uniunii Europene. Să nu uităm faptul că preşedintele Comisiei Europene, într-un discurs extrem de degajat, considera de cuviinţă că problemele minorităţii rome nu se pot rezolva decât de către statele membre, ca atare, ale Uniunii Europene. Şi atunci întrebarea, de asemenea, retorică: De ce s-a mai organizat această reuniune? Oare Uniunea Europeană se afla în campanie electorală şi noi nu ştiam? Mă rog, este un alt răspuns.

În final, doamnelor şi domnilor deputaţi, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, vreau să vă felicit în numele meu, în numele organizaţiei pe care o reprezint, în numele minorităţii rome pentru organizarea acestei sesiuni solemne cu ocazia zilei comemorării Holocaustului. sigur, ziua Holocaustului este stabilită prin lege pe data de 9, dar am încercat să inserăm în programul Camerei şi să organizăm această şedinţă, nu-i nimic rău, bine că este, dar eu sincer vă mărturisesc un gând, şi anume acela că mi-aş dori ca, pe viitor, Guvernul României, pe de o parte, cât şi înalţii reprezentanţi oficiali europeni, pe de alta, să abordeze problematica romilor ca o prioritate pentru societatea românească şi societatea europeană contemporană.

Nu-mi doresc să mai particip la reuniuni fade, organizate de către Comisia Europeană sau înalţi oficiali europeni, nu-mi doresc să mai particip vreodată la seminarii şi reuniuni sterile şi să asist la declaraţii frumos ordonate în pagină, legate de problematica minorităţii rome pentru că, în mod categoric, stimaţi colegi, a trecut perioada în care puteam să invocăm că România este la început de democraţie, nu prea are instituţii, nu prea are instrumente şi nu are buget ca să intervină pentru rezolvarea unei probleme care nu aparţine în mod categoric numai minorităţii rome.

Este o problemă care aparţine statului român. Este o problemă care aparţine Uniunii Europene şi trebuie rezolvată cât mai curând.

Vă mulţumesc pentru prilejul pe care mi l-aţi acordat ca să mă adresez la această şedinţă solemnă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Virgil Ştefan Niţulescu, reprezentantul Ministerului Culturii şi Cultelor.

Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Virgil Ştefan Niţulescu (secretar general, Ministerul Culturii şi Cultelor):

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi invitaţi,

Comemorăm în aceste zile victimele uneia dintre cele mai mari tragedii petrecute în secolul trecut pe teritoriul României.

După estimările cele mai avizate, numărul victimelor, în marea lor majoritate etnici evrei, dar şi romi, cetăţeni români şi ucraineni ucişi din dispoziţia autorităţilor române ale vremii, se cifrează între 280.000 şi 380.000 de persoane.

Totodată, alţi circa 135.000 de cetăţeni maghiari, de asemenea de etnie evreiască, din teritoriile româneşti anexate de Ungaria în 1940, au fost ucişi la dispoziţia autorităţilor maghiare.

Faptul că asasinarea în masă a unor civili nevinovaţi a fost făcută la instigarea autorităţilor Reichului nazist nu reprezintă în nici un fel o scuză pentru autorităţile naţionale, nici din România, nici din Ungaria, pentru că responsabilităţile istorice nu pot fi delegate.

Desigur, asasinarea în masă a unor fiinţe omeneşti nu este o invenţie a secolului trecut. Pe de altă parte, pentru naţiunea română, acelaşi secol a mai fost martorul unor grozăvii la fel de mari, cele două războaie mondiale, şi al unei sângeroase dictaturi care a distrus vieţile altor sute de mii de oameni şi a mutilat sufletele şi existenţele unor generaţii întregi de cetăţeni români.

Ce face aşadar crima Holocaustului să fie individualizată în raport cu celelalte grozăvii ale veacului? Pe de o parte, victimele nu au fost asasinate pentru că săvârşiseră vreo infracţiune, nici măcar având în vedere legile de atunci ale ţării, ci pentru că se născuseră pur şi simplu. Avuseseră, cu alte cuvinte, ghinionul să se nască în familii de evrei sau de romi.

Totuşi, nici măcar acest criteriu nu conta foarte mult, ci doar pretextul că ar exista un asemenea criteriu. Era suficient nu să te consideri evreu sau rom, ci să fii considerat de ceilalţi evreu sau rom pentru ca viaţa să-ţi fie pusă în pericol.

Pe de altă parte, în comparaţie cu alte monstruoase crime, ceea ce individualizează Holocaustul este faptul că, în raport cu voinţa brută a unei autorităţi sau a unei bande care pretindea că are acordul autorităţii, nici o persoană nu avea garanţia că va scăpa cu viaţă sau că nu va avea de suferit, indiferent ce comportament ar fi avut.

S-a spus, de altfel, şi s-a şi demonstrat că deportarea unor evrei, mai ales dintre cei înstăriţi, adeseori nu era justificată nici măcar după legislaţia aberantă şi inumană a vremii, ci pur şi simplu de motive economice. Cu alte cuvinte, de dorinţa unora de a-i spolia pe acei oameni de bunurile personale.

Jaful şi crima au avut drept foarte şubred fundament o legislaţie brutală şi antiumană, în flagrantă contradicţie cu tot ceea ce însemna în mod tradiţional valoare pentru societatea românească.

Temeiurile credinţei ortodoxe ale majorităţii românilor au fost răsturnate, şi iubirea propovăduită de toate bisericile creştine a fost transformată în ură faţă de semeni şi, în ultimă instanţă, faţă de speţa umană.

Crimele făptuite de reprezentanţii autorităţilor sau doar cu ştiinţa şi îngăduinţa acestora, direct sau indirect, nu avea nici un fel de justificare, nici în raport cu morala creştină, de care se făcea atâta caz în epocă, nici în raport cu fundamentele morale ale legilor, nici în raport cu interesele naţionale, economice şi sociale ale statului român şi ale naţiunii române în general.

Ceea ce s-a întâmplat prin Holocaust în România şi peste tot unde aceste crime îngrozitoare au mai avut loc, poate fi asemănat cu gestul aberant al unui om care şi-ar tăia din propria carne, crezând că în acest fel partea rămasă a corpului său ar trăi mai bine.

În fine, ceea ce individualizează Holocaustul comparativ cu celelalte tragedii ale veacului este pericolul repetabilităţii sale. Ştim cu toţii că astăzi drepturile persoanelor sunt garantate prin Constituţie, că România, ca şi celelalte state europene, este membră a Consiliului Europei şi, mai mult decât atât, este membră a Uniunii Europene.

Chiar dacă instanţele internaţionale erau diferite şi dacă drepturile omului încă nu erau definite ca atare, în principiu acestea erau respectate şi nimic n-ar fi prevestit că România, stat multicultural, multietnic şi multiconfesional, aşa cum aceasta a reieşit din primul război mondial şi după Marea Unire de la 1918, ar fi putut să ajungă un stat care să-şi asasineze proprii cetăţeni în condiţiile descrise mai sus.

Laşitatea unor persoane în faţa forţei brute, cât şi siguranţa iluzorie, absolut iluzorie, aşa cum s-a şi dovedit mai târziu şi se va dovedi mereu, că întotdeauna alţii vor fi victimele, au transformat o societate aparent liniştită şi împăcată cu sine însăşi într-o societate aflată în permanent conflict cu sine însăşi.

Acestea sunt premisele care pot duce oricând la renaşterea pericolelor care au dus la Holocaust. Discriminarea, intoleranţa, ura, xenofobia se pot numi la un moment dat sau altul antisemitism, şi atunci duc la crime împotriva evreilor. Dar ceea ce trebuie cu toţii să avem în vedere este că, în orice moment, oricare dintre noi poate deveni victimă dacă nu vom tăia de la rădăcină toate premisele care pot da naştere la discriminare, la intoleranţă şi ură. În oricare moment, oricare dintre noi poate deveni în ochii celorlalţi evreu sau rom şi, în consecinţă, victimă. Şi, din păcate, ceea ce se întâmplă astăzi în diverse state membre ale Uniunii Europene cu unii semeni ai noştri care sunt trataţi după cetăţenia din paşaport sau după culoarea pielii, îmi confirmă spusele.

Din aceste motive, recomandările Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, comisie aflată sub patronajul preşedintelui de atunci al României şi prezidată de Elie Wiesel, au avut în vedere mai ales problemele legate de educarea tinerelor generaţii, în primul rând în spiritul respectului reciproc pentru semeni, al toleranţei, al respectului pentru drepturile fundamentale ale omului, indiferent de rasă, etnie sau religie.

Educarea presupune cunoaştere şi din acest motiv un rol esenţial, alături de întregul sistem educaţional din România, îl au instituţiile publice de cultură.

În spiritul recomandărilor Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, Guvernul a înfiinţat, prin Hotărârea nr.902/2005 Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel". Activitatea institutului este unanim considerată drept impresionantă şi nu are rost să detaliez aici mulţimea de programe de cercetare, de proiecte culturale, de iniţiative ale institutului care au scopul documentării şi diseminării cunoştinţelor despre Holocaustul din România.

Această activitate a fost deja recunoscută pe plan internaţional, aşa cum o dovedesc relaţiile strânse de cooperare cu instituţii şi autorităţi publice, mai ales din Statele Unite ale Americii, Franţa şi Israel, dar şi din alte diverse ţări europene.

Dar şi acţiunile anuale de comemorare ale victimelor Holocaustului, acţiuni care se desfăşoară din 2004 încoace, de asemenea, ca urmare a aplicării prevederilor unei hotărâri a Guvernului, în multe instituţii de cultură din România, de la teatre şi muzee, până la publicaţii şi centre de cercetări culturale, vin în sprijinul aplicării amintitelor recomandări şi ale prevederilor Hotărârii Guvernului din 2004.

Chiar în aceste zile, practic în întreaga ţară direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, care sunt serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, organizează acţiuni de comemorare a victimelor Holocaustului, acţiuni destinate mai ales tinerilor, tocmai pentru că aceştia sunt cei mai vulnerabili cetăţeni ai României în faţa acceselor de discriminare, antisemitism şi negaţionism venite din partea unor organizaţii aflate la limita legalităţii şi a unor grupuri de persoane care încearcă şi acum să nege evidenţa istorică şi să propage discursuri bazate pe ură.

Toate acestea reprezintă o dovadă a faptului că spiritul recomandărilor Comisiei "Wiesel" a fost înţeles nu doar de autorităţi, ci şi de foarte mulţi oameni de cultură, de personalităţi cu simţ civic.

Atât proiectul de construire a Memorialului Holocaustului, care este integral finanţat de la bugetul de stat şi este realizat ca urmare a desfăşurării unui concurs internaţional organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu sprijinul a numeroase alte organizaţii din România, Israel şi Statele Unite ale Americii, cât şi sprijinul pe care Ministerul Culturii şi Cultelor îl acordă în continuare în vederea constituirii unui Muzeu al civilizaţiei evreieşti pe teritoriul României, ca şi unui Muzeu al civilizaţiei romilor de pe teritoriul României şi în vederea conservării, restaurării şi reabilitării monumentelor istorice iudaice, care cu greu au supravieţuit Holocaustului, regimului comunist şi risipirii unei părţi importante a comunităţii evreieşti din România constituie, din punctul nostru de vedere, acţiuni normale, reieşite nu doar din necesitatea educării tinerelor generaţii în spiritul respectului şi toleranţei pentru semeni, ci şi din aceea a protejării şi punerii în valoare a unui patrimoniu cultural de o mare valoare pentru naţiunea română modernă, pentru că este parte integrantă din acest patrimoniu.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul general Mihail Ionescu, director general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel".

Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Mihail Ionescu (director general, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel"):

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi invitaţi,

Holocaustul sau, cu un termen ebraic, Shoah-ul, desemnează cumplita catastrofă abătută asupra poporului evreu în preajma şi în timpul celui de-al doilea război mondial.

A fost o monstruoasă încercare de exterminare a unui întreg popor. Nu au fost cruţaţi bătrânii, femeile sau copiii. Ghetoizarea, lagărul de concentrare, munca forţată, înfometarea, camerele de gazare, execuţiile în masă, exterminarea prin orice mijloace, deportările sunt cuvintele cheie ale acestei imense tragedii.

Holocaustul a fost însoţit de distrugerea sistematică a patrimoniului cultural şi religios iudaic, parte importantă a zestrei civilizaţiei noastre.

Nu doar poporul evreu a fost ţinta acestui efort de anihilare fizică, ci şi alte grupuri etnice, precum roma, cum s-a întâmplat şi în România, indivizi cu dizabilităţi, oponenţi politici, homosexuali sau alţii.

Nu numai în Germania a avut loc tragedia Holocaustului, ci şi în statele aliate Reichului, desigur, în grade şi intensităţi variate. Între aceste state se numără şi România.

Holocaustul a fost ultima etapă a unui proces aberant ce-şi are adânci rădăcini istorice în antisemitismul medieval şi modern, soluţia finală, aşa-zisa soluţie finală conturându-se în anii 1938-1942. Exterminarea evreilor a fost posibilă atunci în condiţiile unui regim totalitar ghidat de o ideologie monstruoasă.

Calea spre înfăptuirea Holocaustului a fost deschisă prin definirea evreului şi legislaţia rasială adoptată în Germania, apoi în Ungaria, Italia, Slovacia, România sau Franţa, de guvernele de obedienţă hitleristă, de introducerea acestor legi draconice în ţările ocupate de Reich, legislaţie care a avut întotdeauna şi o importantă componentă economică, opusă principiilor economiei liberale, libere, realizată prin secole de evoluţie firească ascendentă.

Doamnelor şi domnilor,

În România dinaintea celui de-al doilea război mondial trăia, ca număr, a treia comunitate evreiască a Europei. În preajma şi la începutul celui de-al doilea război mondial şi în condiţiile brutalei dezmembrări a României în 1940, conjunctura politică a dus la adoptarea primelor prevederi rasiale. Pogromurile de legionari de la Bucureşti şi cel de la Iaşi din anul 1941, crearea în Transnistria a unor lagăre de concentrare şi exterminare s-au soldat cu peste 280.000 de victime. Regimul totalitar antonescian a situat astfel România în geografia macabră a Holocaustului european.

În România, cunoaşterea şi asumarea responsabilităţilor Holocaustului s-a produs abia după decembrie 1989, cum s-a spus aici. Un moment definitoriu a fost instituirea în anul 2003 a Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, condusă de profesorul Wiesel, originar din România, şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Raportul Comisiei, prezentat în 2004 în faţa preşedintelui ţării, Ion Iliescu, ale cărei concluzii au fost asumate oficial, constituie rezultatul unei ample investigaţii internaţionale şi totodată temeiul unui important program de cercetare viitoare.

Studierea Holocaustului şi a implicaţiilor acestuia, monitorizarea şi combaterea antisemitismului şi negaţionismului sunt părţi esenţiale ale educaţiei democratice, ale exerciţiului democratic actual, o chezăşie a evoluţiei României ca stat al Uniunii Europene şi membru deplin al Alianţei Nord-Atlantice.

Scopul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" este aprofundarea cercetării socio-istorice asupra acestui episod recent al istoriei României.

Vreau să vă informez asupra câtorva dintre direcţiile asumate de cercetarea ştiinţifică desfăşurată în cadrul acestei instituţii. Bineînţeles, cea mai importantă dintre ele este adâncirea bazei documentare, exploatarea arhivelor, care încă sunt un tezaur neexplorat suficient, exploatarea, deci, a acestora în scopul de a elucida aspectele variate ale Holocaustului.

Aş vrea să citez ca o realizare deosebită lansarea publicării unei serii de documente germane - a apărut un prim volum - referitoare la tragedia Holocaustului din România. Aceste documente vădesc realitatea incontestabilă a acestui fenomen şi ridică un vid ştiinţific impenetrabil în faţa negaţionismului.

De asemenea, aş mai menţiona şi donaţia Muzeului Holocaustului din Washington, graţie căreia totalitatea documentelor descoperite până acum din arhivele din România referitoare la Holocaust poate fi studiată pe microfilm la institutul nostru.

O altă direcţie de cercetare, la fel de importantă, ia în considerare analiza comparativă a Holocaustului, aşa cum s-a desfăşurat acesta în statele Europei Centrale şi de Est, a memoriei acestui fenomen în geografia politică actuală din această regiune. Aş cita aici Conferinţa internaţională regională organizată de institutul nostru în iunie 2007, în urma căreia a apărut o carte în mai multe limbi străine intitulată "Memoria Holocaustului şi antisemitismului în Europa Centrală şi de Est. Probleme comparative" cu autori din aproape toate statele regiunii.

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, aş menţiona elaborarea de sinteze în domeniu, necesare procesului educaţional, declanşată în sistemul nostru naţional de educaţie, pe această problematică, precum şi inserarea institutului în procesul de instruire a cadrelor didactice de profil.

Prin lucrările editate, prin conferinţele naţionale şi internaţionale pe care le-a organizat sau la care a participat a fost şi este diseminat mesajul sobru şi echidistant al cunoaşterii ştiinţifice, a fost pus în valoare documentul istoric, în dauna etichetărilor sau a adjectivelor partizane şi neproductive.

În cazurile grave de manifestare a negaţionismului sau antisemitismului în spaţiul public românesc, institutul a reacţionat în conformitate cu legislaţia adoptată de dumneavoastră, propunându-şi să activeze resorturile instituţionale capabile să prevină astfel de manifestări.

Privilegiaţi de ocazia de a ne afla în faţa dumneavoastră, azi, la evenimentul comemorării solemne în acest înalt for a Zilei Holocaustului din România, vreau să vă încredinţez că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România îşi va întemeia în continuare activitatea pe temeiul adevărului despre istoria recentă a României, călăuzit de exigenţele societăţii noastre democratice.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului ecumenic de rugăciune din Parlamentul României, domnul deputat Petru Andea.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Petru Andea:

Distinşi invitaţi,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Timpul este unul din eternii noştri neprieteni. Timpul aşterne uitare, estompează evenimentele şi contururile istoriei. Dar nu întotdeauna.

Astăzi ne oferim răgazul de timp pentru a rememora un timp trecut, trecut dar nu pierdut. Pagina de istorie pe care o evocăm este o pagină plină de durere, scrisă cu lacrimi şi sânge, o pagină care ne cutremură, dar ne şi transmite un mesaj. Ne întristează faptul că mesajele benefice umanităţii izvorăsc, a câta oară, din suferinţele istoriei.

Holocaustul este o pagină neagră a istoriei, pe care nu o putem şterge şi a cărei amintire nici nu trebuie să o ştergem. Istoria Holocaustului ne arată mereu cât de aproape este umanitatea de o catastrofă, cât de uşor tenebrele istoriei umbresc armonia oricărei civilizaţii.

Grupul ecumenic de rugăciune din Parlamentul României, în consens cu mersul istoriei, condamnă Holocaustul şi pe autorii acestuia, se solidarizează cu victimele Holocaustului, cinsteşte memoria victimelor şi se roagă pentru sufletele lor.

Grupul ecumenic de rugăciune este împotriva oricăror manifestări politice, religioase sau militare care pot genera noi tragedii umane de genul Holocaustului. Omenirea, considerăm noi, are dreptul la pace, aşa cum fiecare om are dreptul la viaţă şi la fericire.

Grupul ecumenic de rugăciune se solidarizează cu iniţiativa Camerei Deputaţilor de a comemora victimele Holocaustului, de a transmite lumii un mesaj de pace, un mesaj de speranţă pentru o guvernare mai înţeleaptă în viitor.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Ioan Munteanu.

Vă rog.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dedicăm astăzi o sesiune solemnă comemorării Holocaustului în România.

Această zi s-a stabilit printr-o hotărâre a Guvernului din anul 2004 şi este al patrulea an când se comemorează, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România şi constituită la iniţiativa preşedintelui Ion Iliescu. Data a fost propusă ca fiind 9 octombrie, deoarece în 1941 a început deportarea evreilor din România în vagoane de marfă, încuiate, ce au luat drumul către Transnistria şi Auschwitz, finalizându-se la 13 octombrie 1942.

Au murit de epuizare, frig, foame, boli sau de glonţ între 280.000 şi 380.000 de evrei.

De asemenea, peste 25.000 de romi au fost deportaţi, iar dintre aceştia mai mult de 11.000 şi-au pierdut viaţa.

Holocaustul din România a fost analizat pe larg de această Comisie Internaţională, care a ajuns la anumite concluzii. Holocaustul în România a existat şi a constituit o pagină întunecată din istoria ţării noastre. Lucrul acesta s-a întâmplat în mai multe ţări din Europa.

Evreii din Bucovina de Nord şi din Moldova au fost deportaţi în Transnistria.

Parlamentul României a legiferat incriminarea acţiunilor xenofobe, antisemite, rasiste şi de propagare a ideilor unor persoane care au adus prejudicii păcii şi umanităţii - Legea nr.107/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.31/2002, la recomandarea Comisiei Internaţionale.

În această zi de comemorare a acelor evenimente tragice dorim să aducem un omagiu tuturor celor care au avut de suferit de pe urma politicilor discriminatorii, antisemite şi rasiste, fără a-i uita însă şi pe acei mulţi români care şi-au riscat libertatea şi de multe ori chiar şi viaţa pentru ca semeni de-ai lor, evrei, să fie salvaţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu: (coboară la tribună)

Doamnelor şi domnilor,

Cu profundă consideraţie şi adâncă pioşenie faţă de suferinţa celor care au căzut victime ale Holocaustului, mă adresez astăzi dumneavoastră pentru a aduce un omagiu celor care au suferit de pe urma politicilor discriminatorii antisemite, rasiste, promovate de statul român într-un moment tulbure al istoriei sale.

Capitolul românesc al Holocaustului este grav şi complex şi însumează manifestări şi acţiuni diverse. În principal, el constă în deportarea şi exterminarea evreilor în lagărele din Transnistria, cunoscut fiind faptul că în acea perioadă sumbră sute de mii de evrei, cetăţeni ai statului român, şi-au pierdut drepturile fundamentale: dreptul la existenţă, dreptul la muncă, dreptul de a trăi în ţara lor.

Nu putem uita, totodată, suferinţa cumplită a evreilor din Transilvania de Nord, teritoriu în care mii de evrei şi-au găsit sfârşitul în lagăre de concentrare naziste.

Momentul de astăzi se înscrie între eforturile societăţii româneşti de recuperare a memoriei şi de asumare a responsabilităţilor trecutului, în acord cu valorile morale şi politice care stau la baza statutului de ţară democratică.

Istoria nu poate fi recuperată decât atunci când întreaga naţiune este conştientă de ororile Holocaustului, când recunoaşte existenţa acestui act îndreptat împotriva evreilor, cu credinţa că el nu mai poate fi repetat.

Deşi o lungă perioadă de timp românilor nu li s-a spus nimic despre această realitate crudă a istoriei noastre, după prăbuşirea comunismului, România a putut să-şi recupereze memoria trecutului recent şi să-şi evalueze poziţia faţă de acesta. Astfel, prin înfiinţarea unei Comisii Internaţionale de Studiere a Holocaustului în România, s-a reuşit elaborarea raportului privind victimele regimului fascist din România din perioada 1940-1944.

În 2005, România a fost acceptată ca membră a Organizaţiei "Task Force" de cooperare internaţională pentru memoria Holocaustului.

De asemenea, pe baza recomandărilor Comisiei Holocaustului, a luat fiinţă în anul 2005 un Institut al Holocaustului, iar în anul 2006, la Bucureşti, a fost pusă piatra de temelie a Monumentului Holocaustului.

Totodată, în vederea educării tinerei generaţii în spiritul respectării adevărului şi a valorilor morale, în programa şcolară a fost inclus un curs pentru studierea Holocaustului în România.

Toţi aceşti paşi importanţi fac parte din demersul nostru de a ne împăca cu trecutul, de a ne asuma istoria şi de a construi un viitor în care discriminarea să rămână doar o tristă amintire.

Acest moment întunecat, când evreii din România au devenit victime ale tragediei Holocaustului, nu trebuie uitat sau minimalizat. La fel cum nu trebuie să uităm suferinţele romilor deportaţi în ţinuturile întunecate ale Transnistriei.

Suntem datori să spunem, totodată, că mulţi români, ştiuţi şi neştiuţi, şi-au riscat libertatea şi viaţa pentru ca semenii lor să fie salvaţi de la moarte. Recunoştinţa noastră trebuie să le revină.

Doamnelor şi domnilor,

Comemorarea Zilei Holocaustului trebuie să contribuie la cunoaşterea mai temeinică a acestei tragedii colective şi să marcheze asumarea conştientă şi sinceră a unui episod dureros al istoriei naţionale, constituindu-se într-un prilej de meditaţie, atât asupra consecinţelor tragice ale totalitarismului, cât şi asupra valorilor şi principiilor democraţiei, a drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale.

Având convingerea fermă că progresele pe care România le-a făcut până acum în domeniul cercetării, educaţiei şi comemorării Holocaustului vor continua şi în viitor, doresc să subliniez că este important ca acest moment al amintirilor dureroase să fie marcat în fiecare an de comemorare a Holocaustului şi implicit a victimelor unor orori petrecute cu numai câteva decenii în urmă. Acest gest este într-adevăr un semn fundamental al maturizării şi democratizării societăţii româneşti.

De aceea, ne înclinăm cu toţii în faţa memoriei victimelor Holocaustului şi a familiilor acestora, aducând un omagiu sincer celor care au suferit în această perioadă tristă a istoriei.

Am convingerea, doamnelor şi domnilor colegi, că Parlamentul îşi va face în continuare datoria faţă de cetăţenii României, acţionând pe calea legii pentru asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de naţionalitate, religie, rasă sau sex.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu: (Domnul preşedinte Bogdan Olteanu îşi reia locul la prezidiu.)

Îl invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, pe domnul deputat Radu-Cătălin Drăguş.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Radu-Cătălin Drăguş:

«Era un loc numit "Rampa", unde veneau trenurile de evrei. Veneau şi ziua şi noaptea şi uneori unul pe zi, alteori cinci pe zi. Constant, oamenii din inima Europei dispăreau şi ajungeau cu toţii în acelaşi loc, fără să ştie ce se întâmplase cu transportul anterior». Şi oamenii din această masă ştiam că, în câteva ore, 90% vor fi gazaţi. Rudolf Turba, supravieţuitor din Lagărul de la Auschwitz. Nu cred că cineva poate să înţeleagă trăirile acelor oameni, de asemenea, cum nu cred că cineva poate să înţeleagă gândirea celor care au pus la cale un astfel de plan. Există în literatura istorică o mulţime de explicaţii legate de motivele care au dus la înfăptuirea unor astfel de atrocităţi. Dar cred că datoria noastră, ca oameni politici, este să veghem ca aceste lucruri să nu mai poată fi înfăptuite, nici măcar să nu mai poată fi gândite.

«Au început să bată în uşi: "Evreii, afară!" Un copil a început să plângă, alt copil a început să plângă, aşa că mama a urinat în mână şi a dat copiilor să bea ca să tacă. După ce a plecat poliţia am spus mamelor să iasă şi un copil era mort de frică. Mama îşi sufocase propriul copil.» Abraham Malik descriindu-şi experienţa în ghetoul din Caucaz.

Destinul implacabil al istoriei este ca acesta să se repete. Atentatele de la 11 septembrie, atentatele de la Madrid, de la Londra, criza financiară, rezultatele votului politici din anumite state europene, discursurile unor politicieni europeni seamănă cu traseul istoric cunoscut care ne poate îndrepta spre un viitor foarte asemănător cu trecutul pe care azi îl comemorăm aici. Ar fi dur şi descurajator să constatăm că nu am învăţat nimic din istorie şi că viitorul nostru ar putea fi identic cu trecutul, în numele puterii, al banilor, al principiilor obtuze privind existenţa umană.

Comemorăm azi suferinţa unor oameni care au murit nevinovaţi. Dar această posibilă repetare a istoriei trebuie să fie un semnal de alarmă şi, în acelaşi timp, de a duce mersul istoriei spre o societate în care să respectăm în cea mai valoroasă creaţie a lui Dumnezeu, dar şi cea mai imprevizibilă, care este omul.

Chiar şi pasivitatea era o formă de rezistenţă. A muri cu demnitate era o formă de rezistenţă. A rezista forţelor răului demoralizatoare, brutalizante, a refuza reducerea la nivelul de animale, a supravieţui supliciului, a trăi mai mult decât torţionarii, acestea au fost acte de rezistenţă. Chiar şi a da, după toate acestea, mărturie despre evenimente a fost, în final, o contribuţie la victorie. Simpla supravieţuire era o victorie a spiritului uman.

În fiecare dimineaţă ne vom trezi cu întrebarea dacă suntem destul de raţionali pentru a nu fi victimele ale destinului implacabil al istoriei şi sper să ne ajute Bunul Dumnezeu să găsim răspunsul cel bun.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Arpad Marton.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cel de-al doilea război mondial a adus multe suferinţe, dar printre cele mai grave fapte a fost instaurarea ca politică de stat a unor ţeluri de exterminare a unor colectivităţi, a unor colectivităţi minoritare. Simpla apartenenţă la această colectivitate sau, aşa cum s-a mai spus aici, simplul fapt că cineva te-a considerat a fi aparţinut acelei colectivităţi a fost de ajuns ca să mori.

Fascismul şi nazismul au instaurat astfel de dictaturi. Nu cred că în astfel de momente comemorative trebuie să avem discursuri politicianiste. Sunt sigur, ca orice creştin, că trebuie să iertăm greşiţilor noştri, dar nu trebuie să uităm. Nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat şi ca parlamentari avem o responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări, ca astfel de fapte să nu poată fi repetate.

Avem o responsabilitate să nu uităm ce s-a întâmplat. Sunt şi eu convins că aceste culpabilizări în masă trebuie să dispară, dar nu trebuie să uităm ce au comis persoanele care au comis acele atrocităţi. Ca atare, trebuie să veghem atenţi, aşa cum am făcut-o şi astăzi, ca nu care cumva de pe băncile noastre să iasă legi care să deschidă calea unor astfel de acţiuni sau măcar autorii unor evenimente.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Dragoş Dumitriu.

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Demnitate în vremuri de restrişte. Am avut fericirea să cunosc în viaţă oameni care se pot mândri cu această titulatură, de demni în vremuri de restrişte. Am avut fericirea să-l cunosc pe marele român Raoul Şorban, un mare naţionalist român, de la care am învăţat şi am înţeles ce înseamnă acea înţelepciune talmudică, conform căreia cine salvează un om, salvează omenirea.

Am avut bucuria să-l cunosc şi pe bătrânul Ion Cioabă care mi-a vorbit de tatăl său adoptiv, bulibaşa Mihuţescu, cel care a salvat foarte mulţi dintre ţiganii deportaţi în Transnistria. Ca şi dumneavoastră am avut prilejul, prin intermediul unei extraordinare biografii şi a unui teribil de bun film biografic, am avut prilejul să-l cunosc pe Oscar Schindler. Un om căruia mii de oameni, poate zeci de mii de oameni, afectaţi pe nedrept de această nenorocire a istoriei care s-a numit Holocaust, au fost salvaţi.

Totuşi, acest om a murit cu supărarea că ar fi putut face mai mult. La bătrâneţe, chiar ajunsese să se acuze de ce îşi cumpărase o maşină mai scumpă, când cu banii respectivi mai putea cumpăra viaţa câtorva evrei pe care să-i angajeze la întreprinderile lui şi să-i salveze astfel de la moarte. Ajunsese până la a-şi evalua acul de cravată pe care îl păstrase ca dar din partea tatălui său şi spunea: "Cu acest ac puteam cumpăra viaţa unui om, viaţa unui evreu".

De aceea, vă spun, ca şi naţionalist convins, că sunt mândru că fac parte din poporul român, un popor care a salvat mulţi oameni în decursul istoriei, inclusiv foarte mulţi evrei, dar în acelaşi timp, gândesc ca şi Schindler: "Puteam face mai mult şi se putea face mai mult". Pentru că vreau să vă spun că fiecare viaţă răpită în holocaust este, în fapt, o lacrimă vărsată de divinitate. Şi, dacă acum 60 de ani, Dumnezeu, care este unul a plâns ani de zile pentru fiecare evreu, ţigan, român, rus, german căzut pradă flăcărilor Holocaustului şi noi, acum, putem face, cel puţin acest gest, ca în sinea noastră să vărsăm o lacrimă pentru acele zile, indiferent ale cui au fost greşelile.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Real Media Video in format Windows Media

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi invitaţi,

Onorat auditoriu,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Această sesiune solemnă, cu siguranţă, ne-a înălţat pe toţi în spirit. Cu aceeaşi siguranţă pot să spun că ne-a chemat pe toţi la realitate. Dacă e să încerc în foarte puţine cuvinte să spun ceea ce fiecare dintre cei din vorbitorii de astăzi au spus şi împrumutând cuvintele unora dintre cei care astăzi au vorbit, da, trebuie să iertăm, dar nu să uităm. Da, nu trebuie să repetăm niciodată. Nu trebuie să repetăm niciodată.

Vă mulţumesc şi declar închisă această şedinţă solemnă. (Aplauze)